Am fost recent alături de o femeie care avea o dorință uluitoare de a naște natural. Nu era doar un vis, ci era un angajament conștient față de propriul ei corp. O încredere nezdruncinată.
Membranele se fisuraseră. Streptococ beta-hemolitic de grup B – pozitiv. Sarcină la termen. Primul bebe.
A ales să rămână în maternitate. Am fost cu ea aproape 48 de ore în faza latentă, într-un travaliu cu contracții neregulate. Cu emoții. Cu întrebări. Cu așteptare. Cu răbdare.
N-am grăbit nimic. N-am intervenit inutil. Am creat împreună un spațiu de așteptare activă și blândă. După aproape două zile, am început susținerea naturală a contracțiilor uterine:
Corpul a răspuns. Lent, dar sigur. A început dilatarea.
Bebelușul era ușor asinclitic — cu capul ușor înclinat lateral, ceea ce a făcut travaliul mai provocator. Dar mama… mama a fost ca o stâncă. Neclintită. Cu o forță care depășește cuvintele.
Expulzia a durat mult… Fiecare contracție — o respirație. Un efort. O rugăciune. O prezență deplină. Travaliul s-a desfășurat 100% natural, cu monitorizare atentă a fătului și a mamei.
Și apoi… victoria. Un copil sănătos în brațele mamei sale. O naștere ca o inițiere.
Câteva ore mai târziu, corpul a început să vorbească altfel. Mama pierdea urină involuntar. Nu mai avea senzația de vezică plină. Nu știa că urmează să urineze. Și totuși, urina curgea.
Aceasta este o manifestare de incontinență urinară postpartum tranzitorie, o complicație mai rar discutată, dar documentată în literatura de specialitate. Poate apărea în urma unui travaliu prelungit, a unei expulzii dificile sau a compresiei nervoase pelvine în timpul coborârii capului fetal.
În timpul nașterii, presiunea exercitată asupra plexului sacrat și a nervului pudendal poate afecta temporar controlul vezicii. Uneori, sistemul nervos autonom, suprasolicitat în travaliu, nu mai transmite semnalele corecte către sfincterul vezicii. Astfel, femeia nu mai simte nevoia de a urina, iar vezica se golește involuntar — fie prin scurgeri mici, fie prin pierdere completă de urină.
Este o reacție tranzitorie și, de cele mai multe ori, se remite spontan în câteva zile, odată cu reechilibrarea sistemului nervos și cu reluarea conștientă a senzației de plenitudine vezicală.
Vezica este un organ profund conectat cu răspunsurile automate ale corpului. Când o femeie trece printr-un travaliu intens, corpul poate intra într-o stare de „îngheț biologic” — o frână de siguranță a sistemului nervos. În această stare, funcțiile autonome (cum ar fi urinarea, digestia, chiar respirația profundă) pot fi temporar întrerupte sau dereglate.
În limbajul Somatic Experiencing®, acest lucru nu este un eșec al corpului, ci o pauză protectoare, un fel de “timp de recalibrare” în fața unei solicitări extraordinare. Corpul are nevoie de timp să își amintească. Și o face — cu blândețe, dacă îl ascultăm.
Chiar și când faci totul „ca la carte”, pot apărea provocări.
Nașterea nu e o linie dreaptă, ci o spirală. O călătorie care ne cere prezență, încredere și o inimă deschisă spre imprevizibil. Poți face totul cu conștiinciozitate și dăruire — și totuși, corpul să îți ceară timp.
Această mamă m-a învățat din nou lecția răbdării, a respectului față de corp și a unei blânde acceptări a ceea ce nu putem controla.
Nașterea este un ritual viu. Un dans între forță și vulnerabilitate. Și în fiecare femeie care naște, locuiește o putere pe care lumea are nevoie să o cunoască.
Photo by Cameorn Steele on Unsplash
Aceste informații au caracter educativ și nu înlocuiesc consultul medical individual. Pentru recomandări adaptate situației tale, adresează-te unui specialist.
