Sunt multe începuturi în viață, dar unele vin cu o forță pe care nu o poți ignora.
Un astfel de început, pentru mine, a fost venirea fiului nostru în viața noastră.
Nu a fost o coincidență că exact atunci am început și formarea în Circle of Security.
În acele întâlniri despre siguranță, despre nevoia de a fi văzuți, ținuți, iubiți – exact așa cum suntem – m-am întâlnit pentru prima dată cu mine.
Da, cu mine însămi.
Cu mine, cea care nu știa ce să facă cu furia.
Cu mine, cea care își ascundea tristețea adânc, ca și cum nu ar fi avut voie să existe.
Cum adică… e în regulă să simți furie?
Pentru mine, a fost un șoc. Nu-mi amintesc să-mi fi permis vreodată să simt furia.
Poate nici nu am știut cum.
Tristețea? Da… dar în tăcere, pe ascuns. Nici ea nu era binevenită.
Astăzi înțeleg de ce.
Pentru că părinții mei nu au avut nici ei unde să-și pună furia sau durerea.
Și cum să le oferi copiilor ceva ce nici tu nu ai primit?
Aici, în acest gol dintre generații, a început călătoria mea.
Călătoria mea ca mamă.
Circle of Security a fost poarta.
Au urmat apoi formările în Constelații familiale, Somatic Experiencing, în trauma transgenerațională…
Toate m-au dus mai aproape de înțelegere. De blândețe. De corpul meu.
Un corp care învăța, încet dar sigur, să simtă.
Dar primul care m-a dus pe acest drum nu a fost nicio formare.
A fost fiul meu.
El m-a învățat să rămân pe loc atunci când totul în mine voia să fugă.
El mi-a arătat cum arată o emoție – în forma ei brută, nefiltrată.
El mi-a pus o oglindă în față și m-a întrebat, fără cuvinte:
„Tu, mamă, te simți?”
Îi voi fi recunoscătoare pururea.
Fără el, nu aș fi învățat să lucrez cu propria mea minte.
Cu gândurile mele.
Cu emoțiile mele.
Cu propriul meu corp.
Fără el, n-aș fi știut cât de profund poate vindeca iubirea –
dacă o lași să curgă și în tine, nu doar spre ceilalți.
Da, fiule, îți mulțumesc.
Mă onorează și mă transformă în fiecare zi faptul că mă strigi „mamă”.
Pentru tot ce simt acum, pentru tot ce sunt acum –
Îți sunt recunoscătoare.
Mama ta
