Există o formă de iubire care nu se învață doar din cărți sau din ritualuri complicate.
Este iubirea care apare înainte ca mintea să știe cuvinte și înainte ca trupul să deprindă mersul.
Este mai degrabă, din perspectiva mea, iubirea pe care o simte un copil pentru părinte, de la naștere și nu invers.
E iubirea care se transmite în tăcere, prin priviri, atingere, piele, respirație.
Iubirea aceea care vine nu pentru că „merităm” șă o primim, ci doar pentru că suntem.
Am văzut-o de atâtea ori, în locul în care viața își face apariția, în sala de naștere.
Uneori, ea este timidă ca un mugur care abia stă să înflorească în martie, alteori este puternică, cu comportamente evidente.
Dar e mereu acolo, chiar și când se ascunde sub frică, durere, incertitudine.
Începuturile iubirii
Când un copil se naște, stima lui de sine nu se formează din vorbe, se formează din felul în care este primit. Te-ai gândit vreodată la asta?!
Copilul nu vede, nu judecă, nu așteaptă. Copilul simte temperatura pielii mamei lui, ritmul inimii, felul în care cineva îl ține și îi șoptește silabe fără sens, dar cu sens.
Iubirea aceasta timpurie nu e o idee desprinsă din filozofie. Se întâmplă între două respirații, ale mamei și ale copilului.
Și, interesant, corpul mamei știe de multe ori mai bine decât mintea ce are de făcut. Este cea mai mare dovadă că e nevoie să ne bazăm și să ne inspirăm din corpul nostru.
Sânul se activează cu lapte cald, brațele caută minunea, ochii rămân deschiși, chiar dacă mintea obosită spune „Nu mai pot”.
Iubirea fără condiții nu are nevoie de un manual specific.
Ea curge. Și e atât de important să o observăm, să o validăm, să îi dăm respectul cuvenit…
Aș vrea mai departe, să las câteva cuvinte despre adevărul pe care îl purtăm cu noi și în noi.
Venim pe lume cu o poveste în spate. Toți.
Niciun bebeluș nu vine singur.
Vine cu o arhivă interioară, mică-mare, despre felul în care iubirea a fost primită, dăruită sau pierdută, recuperată în neamul din care face parte.
Și mama vine cu povestea ei. Nu?!
Cu tot ceea ce a învățat despre siguranță, apropiere, separare, dor.
Uneori, aceste povești se împletesc într-un dans armonios. Alteori, se încurcă unele pe altele… Și e în regulă să fie și așa.
Pentru că iubirea nu are nevoie de perfecțiune. Iubirea are nevoie doar prezență.
Uneori, o mamă își privește copilul și ceva în ea se schimbă.
Parcă un nod vechi se dezleagă. O rană veche se lasă văzută.
Copiii au darul acesta, să atingă locuri în noi pe care nu știam că le avem în noi. Nu vin să repare, să trăiască. Și, în acest proces, ne invită și pe noi să trăim mai deplin.
În brațele mamei, copilul învață siguranța. Alteori, în brațele copilului, mama învață să iubească fără frică.
De ce uneori e greu să iubim fără condiții?
Pentru că trupul nostru își amintește. Corpul își amintește.
Chiar și atunci când mintea spune: „Totul e în regulă. Sunt bine.”. Corpul ne poate arăta că de fapt, nu e bine. Și asta am învățat-o cu atâta profunzime, în formarea Somatic Experiencing!! Doamne, ce recunoscătoare mă simt!!!
Am învățat că nu suntem „sensibili”, de fapt suntem vii.
Și că iubirea nu începe odată cu noi. Ea vine prin noi.
Iar partea frumoasă e că povestea nu e fixată în piatră. Povestea noastră se poate rescrie.
Cu blândețe, în timp, cu oameni care ne țin aproape fizic sau poate doar cu inima.
Am mai învățat de asemenea că de fapt copiii răspund la ceea ce noi simțim. Nu la ceea ce le spunem. Nu la ceea ce le promitem. La ceea ce corpul nostru le transmite.
E destul un oftat, o mână care se relaxează, o privire care rămâne calmă. Copilul citește cu tot trupul lui următorul mesaj de care are atâta nevoie: „Ești bine cu mine? Așa cum sunt?”
Și apoi înflorește. Sau învață să se micșoreze.
Dar vestea bună e că, în timp, el poate învăța din nou să se deschidă și să înflorească Și noi la fel…
Iubirea ca naștere continuă
Ca moașă, fiind în fața nașterii de atâtea ori, am văzut o mie de feluri în care se iubește.
Unii părinți își iau copilul în brațe tremurând. Alții îl privesc cu uimire, de parcă au primit o viză spre o planetă nouă. 🙂 Unii nu simt nimic la început și e în regulă și asta.
Uneori, iubirea vine ca un expir prelungit, după un timp.
Nu există nicio ordine a florilor care se deschid. Toate își găsesc momentul. Și tu îl vei găsi la un moment dat.
Întoarcerea acasă
Iubirea fără condiții nu e o tehnică cu multe protocoale. Este un drum înapoi spre cine suntem noi. Înspre SINELE nostru. Uneori, e un drum scurt. Alteori, anii se așază unul peste altul și suntem încă în căutarea sinelui nostru autentic.
Dar mereu merită să pornim…!
Pentru că, atunci când iubim fără să cerem nimic în schimb, când ne dăm voie să simțim, când suntem conectați cu corpul nostru, când rămânem aproape chiar și atunci când ne e greu, se întâmplă o mică minune acea de a învăța să fim.
Și asta, cred eu, e adevărata naștere.
Dacă simți că ai vrea să faci un mic pas către corpul tău și descoperirea autenticității SINELUI tău, te aștept la sesiunile individuale de Somatic Experiencing. Poți să-mi scrii pe WhatsApp, AICI.
Cu blândețe,
Narcisa
moașa care crede în suflet și în corp deopotrivă
Photo by Hoi An and Da Nang Photographer on Unsplash
Share:
