Despre loialitate, nevoi și ce ducem mai departe cu noi.
Ai simțit vreodată că ești „prea atentă” la toți din jur, dar nu mai știi ce simți tu? Sau că e greu să ceri ajutor? Sau că nu-ți poți permite să fii obosită, tristă, furioasă?
Poate ai fost acel copil care și-a dorit mereu să nu deranjeze. Care s-a străduit „să fie bun”, „să nu supere”, „să nu ceară prea mult”.
Poate ai fost copilul care și-a crescut frații, sau care și-a consolat mama, sau care a stat cuminte în timp ce adulții își trăiau luptele lor…
Acest model poartă un nume: loialitate. Și ne învață că uneori, copiii aleg (inconștient) să-și sacrifice propriile nevoi pentru a „avea grijă” de părinții lor.
Un copil are două nevoi mari și adânci:
Dar dacă părintele nu este disponibil emoțional – poate pentru că e copleșit, bolnav, traumatizat sau pur și simplu singur – copilul va simți nevoia să-l „salveze”. Va simți că trebuie să fie el cel care liniștește, care nu cere, care ajută.
Asta e loialitatea arhaică.
🔹 O fetiță de 6 ani care își trage singură pătura peste frățiorul mai mic, pentru că mama „doarme obosită după serviciu”.
🔹 Un băiețel care spune mamei: „Nu plânge, mami, sunt eu cuminte, promit!” – deși mama plânge pentru problemele ei, nu ale lui.
🔹 Un adolescent care devine „bărbatul casei” prea devreme, pentru că tatăl nu este prezent sau e agresiv.
🔹 Un adult care simte că nu are voie să-și ia o vacanță sau să spună „nu” – pentru că are mereu în minte vocea mamei: „Tu ești sprijinul meu, tu ești copilul bun”.
Și lista poate continua. La nesfârșit.
Toate acestea sunt moduri prin care copilul încearcă să supraviețuiască emoțional. Uneori chiar încearcă să își „vindece” părintele, uitând să mai crească el.
Ca moașă, văd adesea cum aceste tipare ies la suprafață în sarcină, în naștere sau în primele luni cu bebelușul.
🔸 O viitoare mamă îmi poate spune: „Nu pot să cer ajutor de la nimeni, trebuie să mă descurc singură.”
🔸 Alta se luptă cu alăptarea până la epuizare, pentru că simte că dacă cedează, înseamnă că e slabă.
🔸 O femeie naște și își cere scuze pentru durere, pentru plâns, pentru că „face gălăgie” – ca și cum ar fi greșit să simtă…
Toate aceste reacții nu sunt slăbiciuni. Sunt urmele unor nevoi nespuse în copilărie. Și din păcate, multe dintre ele se transmit din generație în generație.
Poți învăța să te uiți cu blândețe la tine, să-ți asculți corpul și să spui:
💬 „Și eu am nevoie.”
💬 „Și eu merit sprijin.”
💬 „Pot avea grijă de copilul meu fără să mă abandonez pe mine.”
Și când tu începi să faci asta pentru tine, îi dai copilului tău cel mai frumos dar, libertatea de a fi copil, nu de a fi salvatorul nimănui.
Să fiu acolo, cu blândețe, în toate momentele de nesiguranță.
Să ascult fără să judec.
Să te sprijin să-ți recunoști propriile nevoi, în timp ce îl îngrijești pe cel mic.
Să susțin nu doar nașterea unui copil, ci și renașterea ta ca femeie și mamă conștientă.
Uneori, nu e vorba doar despre ce transmitem genetic. E vorba despre ce transmitem fără să ne dăm seama. Transgenerațional.
Și despre curajul de a spune, pentru prima oară în familie:
„Ajunge. Eu aleg alt drum.” Eu am spus asta. Tu când o vei face?
🌳 Dacă simți că în tine se poartă povești vechi, care nu-ți mai aparțin, te invit cu drag să descoperi jocul Rădăcini Puternice®. Este o experiență blândă și revelatoare, în care, prin întrebări simple, vei putea înțelege ce anume ai primit din trecut și ce alegi să duci mai departe.
📲 Scrie-mi aici un mesaj pe WhatsApp și putem programa prima ședință terapeutică spre rădăcinile tale. Poate fi chiar primul pas spre libertatea ta interioară și spre un drum nou pentru tine și copilul tău.
Photo by Kelly Sikkema on Unsplash
