La final de an, între sclipirile discrete ale ultimelor ore de decembrie și liniștea care se așază încet peste toate, privesc înapoi spre tot anul 2025 cu o recunoștință sinceră. A fost un an concentrat, activ, uneori greu, alteori copleșitor de frumos. Un an în care m-am așezat mai mult în cine sunt eu ca femeie, ca soție, ca mamă și ca moașă.
2025 marchează doi ani de când sunt moașă independentă. Doi ani de când am luat această decizie matură, asumată de a-mi desfășura munca independent. Am asistat pe parcursul acestui an nașteri la Medicover, momente în care, din nou și din nou, am simțit că stau de fapt față în față cu ceva mai mare decât mine. Viața, în forma ei cea mai pură. Acolo unde nu tu „faci” tot, ci ești prezent. Și asta este suficient. Să prind viața în mâinile mele de moașă, este pentru mine o onoare de fiecare dată.
Am devenit vicepreședinta Asociației Moașelor Independente și am fost acceptată ca membru în comitetul științific strategic al Asociației Europene a Moașelor care este pentru mine o bucurie dar și multă responsabilitate. Responsabilitatea de a duce mai departe o profesie care nu începe cu mine și nu se termină la mine, cea de moașă.
Am continuat colaborarea mea de consultant în alăptare cu Regina Maria, unde se împlinesc curând șase ani de continuitate, și am susținut săptămânal cursuri gratuite prenatale și postnatale la Biblioteca Județeană Octavian Goga , organizate de Asociația Moașelor Independente.
Am participat la conferințe naționale și internaționale care simt că mă îmbogățesc de fiecare dată și, printr-o bursă Erasmus, am fost parte dintr-o formare specială organizată în Copenhaga, de Confederația Internațională a Moașelor , alături de Laerdal -helping lives, unde am învățat și aplicat SimBegin, pentru moașe,prin simulări practice intense.
În 2025 am încheiat formarea de doi ani și jumătate în constelații familiale sistemice și am terminat anul doi din formarea în Somatic Experiencing ®️(mai am un an). Am finalizat cei trei ani de formare în acupunctură, urmând să susțin examenul final în martie 2026 — un proces intens, care m-a învățat să ascult și mai mult corpul, energia și ritmul vieții.
Am devenit practician în Rădăcini Puternice®️ și în Terapia Traumei Transgeneraționale ®️(by Ancestry Hub ) și am început un curs universitar dedicat planșeului pelvin în postpartum, la Universitatea TECH din Spania — o formare specială pentru moașe, menită să aducă mai multă grijă și competență în viața femeilor după naștere.
2025 a venit și cu încercări. O operație dificilă și un diagnostic care m-a zguduit. Două provocări familiale majore: puiul meu și-a rupt toate degetele de la mâna dreaptă, iar soțul meu a suferit rupturi de ligamente la ambii genunchi. Momente care ne-au încetinit ritmul, ne-au pus la încercare răbdarea și ne-au învățat, din nou și din nou, despre sprijin și iubirea necondiționată.
Am ales, conștient, să am grijă de mine mai mult prin kinetoterapie constantă( am lăsat și câteva kilograme în urmă și sunt tare mândră de asta), am continuat terapie Somatic Experiencing pentru integrare și vindecare, și de asemenea terapie relațională IMAGO , unde investesc cu răbdare și sinceritate în relația mea de cuplu.
Am învățat să spun „nu” în situații în care, altădată, aș fi tăcut. Și am descoperit că limitele nu despart sau cel puțin nu ar trebui. Limitele sunt sănătoase.
Copilul meu bun și blând a împlinit 8 ani și merge și el, cu pași mici și siguri, pe calea dezvoltării personale și emoționale, urmându-ne exemplul nostru, ca părinți.
Am trăit bucurii simple dar mângâietoare și îmi amintesc cu drag de escapada cu prietenele mele din facultate, la Paris, am petrecut timp de calitate cu familia acasă, cu rulota, în natură, la mare, la munte. Iar cea mai mare recunoștință rămâne momentul în care sunt strigată „mami” și brațele soțului meu care mă țin, mereu, cu aceeași dragoste.
La final de 2025, nu simt nevoia să-mi promit neapărat lucruri noi.
Simt nevoia de adevăr.
De a recunoaște ce a fost greu.
De a onora ce a fost frumos.
Și de a merge mai departe, fără să mă mai grăbesc.
Intru în anul care vine cu recunoștință și încredere.
Pentru că am înțeles că nu e nevoie să alergi atunci când știi de unde vii și unde îți este locul.
Și încă învăț să încetinesc ritmul. E procesul meu continuu…
Iar pentru cei care citiți aceste rânduri, vă doresc un an nou în care să vă puteți așeza puțin mai aproape de voi. Cu răbdare. Cu blândețe. Cu încredere în corpul vostru și în ritmul vostru.
