2024 – Povestea unui an de neuitat

Îmi amintesc și acum cele mai mici detalii despre 31 decembrie 2023. Era ultima zi a anului 2023. Stăteam în fața ferestrei, privindu-mi reflexia în geam, și simțeam un amestec de emoții: entuziasm, teamă, curaj și determinare. Era ultima mea zi ca angajată într-un sistem de stat, la Spitalul Clinic de Urgență Cluj-Napoca, Clinica Ginecologie I, SALA DE NAȘTERI. Întotdeauna am simțit că nu voi lucra la nesfârșit ca angajată într-un sistem rigid, în care mi se părea imposibil să schimb ceva – fie care era vorba de moduri de lucruri, gesturi sau protocoale. Cu fiecare clipă ce trecea, sentimentul de libertate și dorința de a construi ceva unic creșteau în mine.

1 ianuarie 2024 a fost ziua în care am devenit oficial moașă independentă, iar de atunci începe povestea acestui an incredibil. Greu, provocator, dar poate cel mai important an din viața mea din punct de vedere profesional.

Primăvara anului m-a surprins într-o avalanșă de învățare și adaptare la cote maxime. Am devenit propriul meu manager, contabil, secretar, specialist în marketing, organizator de evenimente și lista poate continua. Am descoperit ce înseamnă să fii antreprenor, să crești o afacere și să-ți urmezi vocația în același timp. Fiecare decizie a fost o lecție pentru mine, iar fiecare reușită – o confirmare că sunt pe drumul cel bun. Cea mai intensă împlinire pe care am avut-o constant a fost sentimentul de LIBERTATE și, Doamne, ce bine e să fii liberă!

Spațiul meu de pe strada Anina nr. 1 a devenit o a doua casă. Aici am susținut cursuri, am oferit consultații și consiliere gravidelor, cuplurilor, familiilor, mamelor și am creat o oază de sprijin pentru mame și familii. Multe mame au trecut pragul acestui loc, căutând sprijin în alăptare sau pregătire pentru naștere. Bucuria de a lucra cu ele, de a le vedea încrederea crescând, mi-a oferit o satisfacție enormă. Sute de mame au primit ajutor pe partea de consiliere în alăptare și îngrijire bebe, la domiciliul lor. În continuare mă simt binecuvântată că îmi oferă încredere și mă primesc în casa lor.

Unul dintre cele mai mari proiecte ale anului a fost colaborarea cu Maternitatea Medicover, unde femeile au în sfârșit posibilitatea de a naște într-un mediu respectuos, în condiții blânde și personalizate. Le sprijin să-și aleagă poziția de naștere, să-și aleagă cine le va însoți la naștere, să aibă încredere deplină în corpul lor și să-și asculte intuiția lor de femei și mame… și să trăiască momentul nașterii într-un mod care le respectă dorințele și nevoile. Acesta este doar unul dintre pașii prin care modelul de îngrijire continuă oferită de moașe prinde contur în România.

Apoi, în toamnă, am început colaborarea cu Asociația Moașelor Independente, unde, cu sprijinul Carrefour, femeile alături de partenerii lor pot participa la cursuri gratuite, fie pe perioada sarcinii, fie după naștere, alături de bebelușul lor. Cursurile vor continua și anul viitor.

Un alt vis devenit realitate a fost faptul că, după un an de încercări, sprijinită și susținută de Asociația Moașelor Independente, am reușit să deschid primul cabinet medical de practică independentă a profesiei de moașă din România, a cărui titulară sunt. Acesta este un proiect unic și plin de speranță, este un simbol al schimbării și al progresului pentru sănătatea maternă și infantilă din țara noastră.

Acest an a fost o continuare a creșterii mele ca om și moașă. Am avansat în formările în Constelații Familiale, Acupunctură și Somatic Experiencing, formări care durează câte 3 ani fiecare. Constelațiile urmează să le finalizez în iunie anul viitor, cu 2 ani de supervizare; la Acupunctură și Somatic Experiencing sunt în al doilea an de formare.

De asemenea, am avut șansa de a-mi prelungi doctoratul cu doi ani, unde aprofundez tema „Midwifery Continuity of Care”, adică modelul de îngrijiri bazat pe moașă, și caut soluții pentru implementarea acestui model în România. În același timp, am avut bucuria de a-mi continua activitatea ca asistent universitar, unde predau seminarul „Maternal and Child Health” la linia de studiu în limba engleză a departamentului Public Health din cadrul UBB. Fiecare nouă descoperire academică și profesională mi-a întărit convingerea că ceea ce fac contează cu adevărat.

Dar, dincolo de toate realizările profesionale, familia mea rămâne inima vieții mele. Soțul meu minunat este sprijinul meu neclintit; simt că el reușește să-mi umple rezervorul emoțional de fiecare dată, iar Matei, fiul nostru, este motivul pentru care încerc întotdeauna să fiu mai bună. Prin ochii lui, lumea capătă mai multă culoare, iar fiecare zi devine o oportunitate de a crea un viitor mai luminos.

Pentru 2025, visez la un an plin de lumină și posibilități. Sper să continui să cresc, să ajut și mai multe mame și familii, să duc mai departe proiectele și inițiativele mele. Visez să transform ideea de îngrijire maternă în România, pas cu pas, în ceva cu adevărat remarcabil.

Mulțumesc tuturor celor care au fost alături de mine în acest an. Fără voi, nimic din toate acestea nu ar fi fost posibile.

Cu dragoste și recunoștință,
Narcisa Câmpean

Share:
    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Povesti asemanatoare