Există o zi pe an care pare că încearcă să oprească timpul în loc.
1 Iunie — Ziua Copilului. O zi care vrea să ne aducă mai aproape de esența noastră, de firesc, de zâmbetele largi și sincere ale celor mici. Dar și de întrebări adânci, care vin dintr-un colț mai adânc al inimii.
Copiii – „profesorii„ noștri nevăzuți
De când sunt moașă, întâlnesc zi de zi începuturi. Unele tandre, altele tulburătoare. Copii care vin pe lume în brațele unei iubiri necondiționate, sau, uneori, în durere și teamă.
Și totuși, fiecare copil aduce cu el o lecție.
Despre răbdare. Despre cum se poate vindeca o relație doar privind ochii unui nou-născut.
Despre cât de puternic e instinctul și câtă blândețe poate cuprinde o singură atingere.
Despre copilul din noi
1 Iunie este, poate, o invitație de a ne reîntâlni și cu copilul din noi. Copilul nostru interior.
Cel care a așteptat, poate prea mult, să fie văzut.
Cel care n-a fost ținut în brațe când avea mai mare nevoie.
Cel care încă se teme să greșească, să plângă, să spună „mi-e greu”.
Ca părinți, uneori ne e greu să fim blânzi pentru că poate nici noi nu am primit suficientă blândețe.
Dar vestea bună e că nu e niciodată prea târziu să alegem alt drum. Să ne creștem copiii altfel. Cu mai multă empatie și mai puțin „trebuie”.
Pentru părinți care cresc, odată cu copiii lor
Ziua copilului e și ziua părinților care aleg să nu repete, ci să transforme.
Care stau cu greu lângă un tantrum și nu fug.
Care întreabă „ce ai simțit?” în loc de „ce ai făcut?”.
Care se ridică dimineața, uneori epuizați, și totuși aleg prezența, conectarea, joaca.
Ce-ar fi să sărbătorim copilul în fiecare zi?
Ziua copilului nu e doar despre baloane și jucării.
E despre timpul oferit. Despre ascultarea autentică. Despre o lume mai sigură și mai empatică pentru toți copiii.
E despre a nu uita că fiecare copil merită un început blând. Și că fiecare părinte merită sprijin – emoțional, moral, fizic.
La final, nu pot să nu mă gândesc la fiul meu. Și la toți copiii pe care i-am ținut în brațe după prima lor respirație.
Să le fie lumea mai prietenoasă.
Să ne fie și nouă mai ușor să-i iubim așa cum au nevoie.
Și să nu uităm: copiii nu au nevoie de perfecțiune. Ci de noi — prezenți, sinceri, disponibili.
Aș vrea sa închei, cu o invitație să faceți un mic exercițiu: priviți-vă copilul în ochi și spuneți-i:
„Îți mulțumesc că ai venit în viața mea exact așa cum ești. Cu tine, învăț să iubesc cu adevărat. Tu m-ai ajutat să devin un om mai bun.”
Pentru că într-adevăr, copiii ne cresc – din interior spre afară.
Cu recunoștință pentru toți copiii și părinții pe care îi însoțesc,
Narcisa
Photo by lucas Favre on Unsplash
